Cum e sa fii mamă antreprenor în Danemarca – cu Adina Foldager

Ne-am cunoscut la un eveniment de networking în Romania, unde am rămas impresionată de unul dintre produsele pe care le promova. Și pentru că știam cât de greu se găsesc astfel de produse în Romania, care să fie cu adevărat eficiente și de calitate, nu doar că am devenit clientă, ne-am conectat și am urmărit îndeaproape evoluția activității ei. E o mama „bonus”, ambițioasă și independenta, care deși locuiește în Danemarca, dezvoltă un business în Romania și îmbină cu succes antreprenoriatul cu viața de familie. Astfel că astăzi ne împărtășește din experiența ei inedită.

1. Cine ești și care este pe scurt povestea ta?

Numele meu este Adina Foldager, sunt născuta și crescută în România. În urmă cu aproximativ 18 ani am plecat în Germania pentru studii, unde, de altfel, mi-am început și cariera profesională. Pe soțul meu, de origine daneză, l-am cunoscut prin intermediul serviciului, în urmă cu câțiva ani. Locuim în Danemarca și sunt mamă bonus pentru Annabella, 11 ani și Bertil, 8 ani.

2. Ce pasiuni ai?

Probabil că sună ciudat, însă sunt pasionata de munca mea, pentru că întrunește multe dintre lucrurile care îmi fac plăcere, cum ar fi să călătoresc, să întâlnesc oameni și să descopăr culturi noi. Îmi oferă șansa de a fi creativa, în continuă mișcare și de a ma dezvolta personal.

3. Ce studii ai la baza formarii tale?

Studii comerciale. În Germania, sistemul oferă posibilitatea de a opta pentru o formare alternantă, în timpul căreia urmezi cursuri și în același timp efectuezi practică în cadrul unei firme. Este combinația perfectă între teorie și practică. Pe parcursul studiilor, ca angajată a unei companii, am avut șansa, timp de 3 ani, să experimentez și să învăț despre activitatea tuturor departamentelor acelei firme: producție, desen tehnic, secretariat, vânzări, achiziții, contabilitate și multe altele.

Pe lângă cunoștințele acumulate în timpul studiilor, am învățat foarte mult direct din diversele joburi pe care le-am ocupat. Am avut șansa de a colabora cu persoane deosebit de talentate, de la care am învățat enorm și cărora le voi fi mereu recunoscătoare.

4. Ce faci acum?

În prezent, lucrez la mai multe proiecte în același timp. Cel mai apropiat sufletului meu și căruia ii dedic foarte mult timp este Adinish.com. Este o firmă de distribuție și magazin online de inspirație scandinavă, pentru copii și familii.

Timp de aproximativ 15 ani mi-am construit o cariera internationala in industria de puericultura. Atatia ani te marcheaza si, de fiecare data cand vizitam Romania, analizam piata: ce carucioare se achizitioneaza, ma suprindeam uitandu-ma la oameni in masini sa vad ce scaune de masina folosesc, treceam pe la magazinele de specialitate doar sa observ ce portfoliu de produse ofereau… Ajunsa la varsta la care prietenii incep sa isi mareasca familia, eram deseori intrebata daca ii pot ajuta cu produse mai deosebite, mai calitative sau pur si simplu daca ii pot invata la ce sa se uite, ce este important in alegerea produselor pentru copii.

Stiind ce ofera industria de puericultura in Europa centrala, mi-am dorit foarte tare sa aduc aceleasi produse si in Romania. Asa s-a nascut Adinish.com! Am preferat produsele de puericultura scandinave pentru minimalismul si calitatea lor. Consider ca sunt foarte potrivite in casa oricarei familii, datorita culorilor neutre si a multifunctionalitatii lor. Cum cea mai mare parte a romanilor dispune de spatii mici de locuit, astfel de produse mi s-au parut solutia ideala.

Adinish este un start-up, finantat din surse proprii de catre fondatorii firmei. Ne-am lansat in mai 2018, iar momentan ne concentram pe extinderea afacerii noastre, toate veniturile firmei fiind re-investite.

In paralel, am o firma impreuna cu sotul meu, in Danemarca, si colaborez, in calitate de consultant, pentru diverse alte companii.

5. Cum au aratat pasii carierei tale inainte de a face ce faci acum?

Am avut sansa sa lucrez pentru start-up-uri care s-au transformat in firme internationale de renume. A fost o calatorie deosebita si am avut oportunitatea sa fiu alaturi de ei pe vremea cand nimeni nu ii stia, sau nu ii luau in serios, crezand ca suntem cu totii nebuni 😊. Am crescut impreuna cu ei, intr-o (acum) multinationala, fiind angajata nr. 30, initial avand task-ul de a procesa comenzi in sistem. In 8 ani de zile, am fost promovata de 4 ori, am ajuns Director Business Development al unui concern cu peste 20.000 de angajati in toata lumea. Am calatorit foarte mult, am cunoscut o multime de oameni, culturi si am putut actiona creativ in adaptarea business plan-ului companiei la nevoile locale.

La scurt timp dupa mutarea mea in Danemarca, am primit oferta de a prelua conducerea unei firme de design interior in industria de puericultura, iar in acest cadru nou, am putut contribui la producerea colectiilor, la strategia de marketing si, mai ales m-am dezvoltat in calitate de leader a 35 de angajati.

A lucra pentru start-up-uri este o munca foarte grea, dar cred ca este si una dintre cele mai vaste experiente pe care le poti avea. Cand fiecare cent este intors pe toate partile inainte de a fi cheltuit, apreciezi succesele altfel. Si, desi poate nu pare, este o munca fizica destul de grea: am incarcat cateva zeci de camioane pana acum, am construit zeci de standuri pentru expoziti si am carat cateva sute de cutii 😊😊.

Acesti pasi m-au definit si antrenat sa fiu ceea ce sunt astazi!

6. Ce te-a motivat sa lucrezi pe cont propriu si cand ai luat decizia de a face primii pasi?

Ma dezamageste momentul cand nu se mai pune pret pe proiectul in sine sau pe oamenii care au contribuit la dezvoltarea lui si totul se limiteaza la profit. Cand firmele ajung atat de mari incat nu mai exista nici un fel de creativitatea si flexibilitate, cand totul devine o lupta… Aceste motive si experiente m-au facut sa doresc sa incerc ceva pe cont propriu.

7. Care este cartea/cartile preferate pe care le recomanzi unei mame care isi doreste o schimbare si vrea sa intre in lumea antreprenoriatului si sa lucreze pe cont propriu?

Imi pare rau, dar din acest punct de vedere nu am nici o recomandare pentru ca, spre rusinea mea, nu prea imi ramane timp pentru citit. Si chiar sunt fascinata sa aud despre oameni de succes si povestile lor, sa invat din experientele lor…

Intreaga mea cariera am fost foarte aproape de fondatorii firmelor si, singurul lucru pe care il stiu este ca a fi antreprenor nu inseamna ca ai mai mult timp liber, din contra. Nu inseamna ca iti organizezi tu timpul cum doresti si dispui de foarte multa libertate.

Din punctul meu de vedere este mult mai greu, dar cu siguranta depinde si de obiectivele pe care le ai. Vacantele si weekendurile nu mai sunt ca inainte, fara perseverenta si munca, afacerea ramane un hobby sau la nivel de start-up. Grijile sunt mult mai mari pentru ca salariul fix de la sfarsit de luna nu mai vine si pe langa asta ai responsabilitatea pentru orice investitie pe care o faci sau decizie pe care o iei. In plus, cel mai probabil, la inceput vei fi intruchiparea a 5 departamente intr-unul, mai ai si o viata sociala si una de familie pe care trebuie sa le mentii…

Asa ca sfatul meu ar fi sa te gandesti de 2 ori 😊😊. Si in acelasi timp imi place sa spun ca daca ar fi fost usor ar face oricine 😉.

8. Cum a aparut ideea businessului tau?

Ideea business-ului a aparut din dorinta de a aduce in Romania produsele, serviciile si transparenta industriei de puericultura de la nivelul Europei centrale.

9. Cat ai investit la inceput?

Pe langa cateva zeci de mii de euro bune se aduna foarte multe ore de munca si foarte putine ore de somn 😊

10. Daca ar fi sa ajuti o mamica sa urmeze pasii urmati de tine la inceput, care sunt primii pasi si resursele de care ar avea nevoie ca sa inceapa?

Cred ca este extrem de important sa analizezi piata foarte bine, sa observi daca ideea ta este una cat se poate de originala si daca contribui cu adevarat cu ceva nou. Nu este nimic mai ridicol sau lipsit de etica decat sa iti creezi o imagine dupa modelul unei firme existente si cunoscute deja. Lumea chiar observa aceste lucruri si nu ai decat de pierdut…

Cat despre resurse, cred ca difera de la un profil de afacere la altul. Si aici este nevoie de o cercetare aprofundata pentru a putea observa daca poti face fata, altfel risti sa incepi ceva ce nu poti mentine. Tot din capitolul „investitie” face parte si inarmarea cu multa rabdare, perseverenta si pregatirea mentala ca multe ore si ani vor trece pana cand va fi cu adevarat altfel.

11. Care a fost cea mai mare provocare a ta?

Ca ziua are doar 24 de h 😊

12. Cum arata rutina ta zilnica?

Ma trezesc la 5 – 5 jumate dimineata si fac cateva exercitii fizice sau yoga.

Dupa ce termin, pregatim micul dejun, fie eu sau sotul meu, iar apoi ma pregatesc de serviciu. Daca nu sunt in Romania ci acasa in Danemarca, punctul meu de lucru este home office, dar m-am obisnuit sa ma pregatesc la fel ca si cand m-as duce la serviciu.

Urmeaza o zi plina, iar seara gatim in familie, mancam impreuna, ne povestim cum a fost ziua, iar dupa ce ii punem pe cei mici la somn, continuam sa mai lucram putin. Daca este weekend, sotul meu si cu mine avem obiceiul de a deschide o sticla de vin rosu, ascultam Jazz si povestim pana in zori.

13. Cum imbini proiectele tale cu viata de familie?

Suntem foarte organizati si ne comportam ca si cand mergem la serviciu. Copii merg la scoala, iar cand suntem impreuna ne bucuram de momente de calitate impreuna. Gatim impreuna sau ne jucam, ne plimbam sau pur si simplu ne uitam cu totii la un film, ales de copii bineinteles.

Calatoriile de afaceri le facem rar impreuna, pentru ca unul dintre noi trebuie sa fie mereu cu cei mici. Daca este necesar sa calatorim impreuna, avem ajutorul bunicilor sau al cumnatei mele, dar incercam sa fim cat mai eficienti si sa ne intoarcem repede acasa.

14. Care este visul tau pe care ti l-ai dori sa il vezi implinit daca ai avea resurse nelimitate de bani si de timp?

Sa am un concediu fara laptop si sa fiu complet deconectata si cand ma intorc firma sa mai existe 😊

15. Care este motto-ul tau? Sau lasa-ne cateva cuvinte care sa inspire mamicile la inceput de drum

Nu exista „I do my best” ci „I go above and beyond to succeed” sau „Cand crezi ca nu mai poti, mai poti inca un pic.”

Ca fiecare om, am momente de cumpana, cand cred ca nu se mai poate sau nu mai pot, dar personalitatea mea si perseverenta nu imi permit sa cedez. Cand ajung sa nu mai vad padurea din cauza copacilor, prefer sa ma dau un pas in spate, aleg sa dorm seara mai devreme si ma trezesc revigorata si plina de idei, cu acel simt razboinic care ma caracterizeaza, pentru ca, bineinteles, pot 😊. Pot orice!

16. Date de contact unde te gasim?

Va stau cu mare drag la dispozitie pe www.adinish.com sau pe canalele de socializare:

Facebook: @Adinish.com

Instagram: @adinishcom

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *